viziuni

Agrişă face distincţia dintre popi şi preoţi.

Popii ar fi cei care prin faptele lor se depărtează de sacralitatea slujirii preoţeşti.

Fură din banii bisericii, curvesc, trăiesc în lux, iau bani pentru slujbe în mod nejustificat, e clar , sunt popi.

Îşi văd de treaba lor, fac acte de caritate, nu ţin să aibe răspunsul la toate, trăiesc modest, Agrişă spune că s-ar putea să fie preoţi. 

Cu timpul am ajuns şi eu să îi împărtăşesc punctul de vedere.

Dar Agrişă, plusează, şi afirmă că preoţii care trăiesc opulent, 
preoţii care conduc automobile opulente, gadget-uri high end, au case
sfidătoare, ale căror neveste nu se implică în activitatea parohiei,
care sunt iubitori de “ale lumii” s-ar putea să fie popi.

Cert este că opulenţa clerului a revoltat mereu. Oricum nimic nu prinde mai bine chipul preoţesc decât moderaţia.

Florin Chilian are aceste versuri :

Să nu ai alţi dumnezei :

Popii au conturi in banca, cerurile nu-i încap
Oficiază cununia între Dumnezeu şi drac
Ca-n viaţă…
Nu le mai ajung arginţii, preţul vânzări a crescut
Se îneacă-n lacrimi sfinţii, ne întoarcem la-nceput
Ca-n viaţă…
Popii umblă cu maşina pe când tu, un biet măgar
Aştepţi binecuvântarea într-o baltă pe trotuar
ca-n viaţă…
Puţini au rămas cu harul de-a ni-L da pe Dumnezeu
Atunci când te rupe viata, alinarea vine greu
Ca-n viaţă…
Dumnezeu e pus la bancă, stă-n cont bine păzit
Popii nu mai fac vecernii, fac biserici pe profit
Ca-n viaţă…
Dumnezeul lor e banul care Fiul a tradat
Au vândut până şi taina.. Popo …popo, ochi de drac!
Ca-n viaţă…
Au rămas părinţi cucernici prea puţini şi prea ades
Ei au sfărâmat altarul, Doamne, lacrimi au cules
Ca-n viaţă…
In biserica din suflet unde fug când e prea greu
or să pună guvernanţii impozit pe Dumnezeu
ca-n viaţă…
Uite are popa vilă, are barcă cu motor.
Au uitat ce-i cumpatarea, raiul e in curtea lor
Ca-n viaţă…
Nu le mai ajung arginţii, preţul vânzări a crescut
Se îneacă-n lacrimi sfinţii, ne intoarcem la-nceput
Ca-n viaţă…
Plânge sus în cer Maria, lacrimi pe icoana noastră

Se mai nasc minuni pe lume, cine să le-mpartaşească?
Ca-n viaţă…
Se închide-altaru-n suflet, rămâi încuiat pe-afară

Nu mai dă nimeni lumina, Doamne, pentru-a câta oară?
Ca-n viaţă…
Fariseii râd in strană, lumina e ruptă pe cruce
Sub un munte de păcate, Doamne cum le mai poţi duce?
Ca-n viaţă…
Stă Andrei pripit prin geamuri colorate-n Voroneţ

Noi ne cumpărăm iertarea..Doamne..toate au un preţ

Ca-n viaţă…

“Prietenii” umanişti s-au plâns din nou de
încălcarea drepturilor omului în ceea ce priveşte noua Lege a cultelor,
mai exact a legii 489/2006.

Două sunt chestiunile ce dor: pretinsa cenzură făcută posibilă de
lege şi limitarea numărului asociaţii religioase recunoscute în România
ca fiind culte.

Pe rând:

Mass media, cu “amiciţia” binecunoscută faţă de credincioşii ortodocşi a publicat titluri precum cel din Cotidianul: “Legea Cultelor ar putea introduce cenzura”. Organizaţiile care se complimentează reciproc autodenumindu-se “societatea civilă” au
organizat jalnice proteste la care au invitat un număr mic de artişti.
Câţiva diletanţi, pe ici pe colo, au sărit ca arşi că au auzit ei de
undeva ori au citit pe undeva că de acum încolo nu mai e voie să
asculte Tiamat ori Nightwish şi mai presus, Doamne fereşte, nu mai pot
citi Nietzsche sau Cioran. Al naibii chestie, şi asta tocmai acum când
plănuiau să citească Lacrimi şi Sfinţi!

Dar să ne calmăm, legea 489/2006 nu face decât ipostazieze articolul
29 din Constituţia României aprobata prin referendum naţional. Anume: “ARTICOLUL 29
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. […]

(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.“

Articolul 30

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

După cum se vede, nu este posibil ca articolul 13
să fie interpretat în stil comunist aducând cenzura în România. Cred că
oricine are mintea limpede şi analizează sinoptic articolele propuse
mai sus se lămureşte că protestul nu are obiect real.

Apoi vine articolul 18 din legea 489/2006 cu limitarea recunoaşterii
cultelor religioase în funcţie de vechimea de activitate de 12 ani pe
teritoriul românesc şi de dovedirea adrenţei a 0,1% din populaţia
României.

Să fie asta o problemă? Comisia de la Veneţia (Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept) a dat un raport favorabil acestei legi. Pe site-ul Ministerului Culturii aflaţi şi cum stau lucrurile în Europa Unită, nu suntem singurii cu aceste pretenţii.

Deci a spune că Legea Cultelor nu este europeană este exagerat. A spune că legalizează cenzura e absurd.

Dar ştiţi ce este de-a dreptul vulgar? Că cei mai vizaţi de ea,
credincioşii ortodocşi nu s-au interesat de această lege n-o dezbat şi
nu-i doare mintea să afle ce impedimente sau avantaje le oferă aceasta
lege. De pildă, articolul 9 (1) care este primul articol care afirmă
explicit că statul este neutru faţă de convingerile religioase şi
astfel se face un pas spre laicizarea statului. Sau articolul 49 (2)
care spune că statutele şi canoanele trebuiesc recunoscute de stat.

Sau articolul 21 prin care se dă guvernului puterea de a retrage calitatea de cult dacă li se pare că acel cult încalcă liniştea publică, sănătatea sau morala publică. Aceasta fără să specifice clar care sunt criteriile de determinare ale acelor încălcări.

Ar putea BOR pierde calitatea de cult? Da, dacă vreun guvern va
considera că împărtăşirea cu o singură linguriţă ori utilizarea unui
potir din metal sau sticlă şi nu a unuia de unică folosinţă precum şi
sărutarea icoanelor reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.

Apoi articolul 10 (7) care transformă cultele în furnizori de servicii sociale .

Ortodocşii nu protestează, lasă acest lucru pe seama umaniştilor.

Între timp, lumii i se pare ca aceia există şi au dreptate.

În acelaşi timp se întreabă dacă în afara preocupării de a
minimaliza impactul dosarelor de la Secu’, ierarhii au şi alte
preocupări.

Este creştinismul o sectă iudaică? O
doctrină de mistere? O refulare a sclavilor? Este Iisus doar un profet ?
Creştinismul este obscurantist? Ne obligă să fim ignoranţi?

Vizitaţi blog-ul lui Maradona pentru a afla răspunsurile în opinia lui Matteo .

Cuvintele de mai jos sunt acelea care
mi-au rămas mai stăruitor în memorie după slujba de sfinţire a apei,
făcută de Bobotează. Mereu mă minunez de puterea dumnezeiască de a
vorbi personal şi peste veacuri folosind cuvintele Sfintei Scripturi.
Ne temem de sărăcie, de integrare, de secularism şi de consumism.
Ne temem de acestea sau de neputinţa noastră de a fi la înălţimea credinţei ortodoxe?
Ce speranţe mai vrem decât cele izvorâte din citatele de mai jos?

“Veseleşte-te pustiu însetat, să se bucure pustiul; ca şi crinul să
înflorească […]Întăriţi-vă voi, mâini slabe, şi prindeţi putere
genunchi slăbănogi. Ziceţi celor slabi la inimă şi la
cuget:<<Întăriţi-vă şi nu vă temeţi. Iată Dumnezeul nostru!
[…]>>” (Paremia întâi)

“Pentru ce cheltuiţi argintul vostru pentru un lucru care nu
hrăneşte şi câştigul muncii voastre pentru ceva care nu vă satură?
Ascultaţi-mă pe Mine şi veţi mânca cele bune şi întru bunătăti se vor
desfăta sufletele voastre. Luaţi aminte cu urechile voastre şi mergeţi
pe căile Mele. Ascultaţi-Mă pe Mine şi viu va fi sufletul vostru.” (Paremia a doua)

România, Buzău, 2006

Emil Moise face demersurile împotriva simbolurilor religioase pretinzând că astfel apară interesul copilei sale Teodora.

SUA, Baltimore , 1960

Madalyn Murray
pretinde ca fiului său i-a fost refuzat dreptul de a nu participa la
orele de studii biblice ( oarecum echivalentul Religiei în şcoala
românească) motiv pentru care a intentat proces Inspectoratului Şcolar
din Maryland.

România, Bucureşti, 2006

Consiliul pentru Combaterea Discriminării ia în considerare
(parţial) petiţia cetăţeanului Moise Emil şi recomandă Ministerului
Educaţiei Naţionale eliminarea icoanelor din şcoli.

SUA, Curtea Supremă, 1963

Cu votul de 8-1 se dă dreptate cetăţenei Murray Madalyn şi se
interzice studiul obligatoriu al Bibliei dar şi rugăciunile publice în
şcolile de stat.

România, Buzău, 2006

Emil Moise se plânge că a fost ameninţat cu moartea.

SUA, Baltimore, 1964

Într-un interviu în Life Magazine Madalyn Murray se crede femeia
care a adunat cea mai multă ura împotriva ei. Totodată, descrie serii
de persecuţii ale creştinilor împotriva ei şi a fiului William.

Până unde merg comparaţiile?

La maturitate, fiul William, în numele căruia a făcut demersurile
Madalyn Murray ca o mamă bună ce se credea, a negat tot ce i s-a pus în
cârcă. Nu a fost ameninţat, dispreţuit şi abuzat de creştini, nu a
dorit să nu participe la Studiul Biblic, pe scurt, a fost folosit şi
abuzat de mama sa.

În locul interesului superior al copilului , Curtea Supremă a urmărit
interese politice şi a participat la abuzul împotriva lui William
Murray care dorea educaţie religioasă care i-a fost refuzată prin
demersurile mamei sale. Dovada? William Murray este azi activist pentru drepturile creştinilor în SUA precum şi în lume. Este chiar preşedintele ONG-ului RELIGIOUS FREEDOM COALITION.

Aspectul trist este că William o descrie pe mama sa ca pe o persoana rea şi egoistă, o mândră consumatoare de pornografie şi o mare hoaţă.

Pâna în clipa morţii sale s-a mândrit cu faptul că a îndepărtat
credinţa din şcolile americane. A fost realizarea ei, pentru care a
meritat să-si sacrifice copiii. Pe William l-a pierdut în favoarea lui
Hristos, pe Jon l-a ţinut captiv toată viaţa lui.

Ce urmăreşte Emil Moise? Interesul superior al copilului sau interesul superior al tatălui?

Nu demult am avut o dezbatere cu Ştefan
despre donaţia anunţată de Parlament ca iminentă şi având destinaţia
Muntelui Athos . Era vorba de 200 000 € ce urmau a fi donaţi schiturilor
româneşti de la Athos.

Am întâlnit mai multe persoane care au considerat acest gest ca
fiind excesiv. Cel mai adesea aceste persoane se întrebau câtă
asistenţă socială s-ar fi putut face cu acei bani în locul conservarii
patrimoniului ortodox athonit.

Dar iată cum au trecut atâtea zile de la Revelion şi nimeni nu se
întreabă ce s-ar fi putut face cu banii arşi pe artificiile din ţară.
Doar în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti spectacolul de lumini a costat
aproape jumătate de milion de euro. Doar dublul sumei care a revoltat anterior.

Agrişă mi-a atras atenţia asupra unei ştiri de la Antena 3 care ne lămureşte cu privire la costurile variilor circuri stradale.

Două pieţe bucureştene, două persoane mai presus decât concordia şi
o singură naţiune ameţită de revelioane aprinse cu bani din buget.

Acum nu ne-am distrat cu banii din care puteau trăi mulţimi de
pensionari, n-am ars banii care puteau îmbunatăţi Urgenţele medicale
româneşti, ori şcolile, ori situaţia copiilor orfani. Nu am avut
comportament antic sau medieval fericindu-ne de circul anesteziant al
baronilor cu cravate roşii, portocalii sau albastre.

Nu, acum ne-am distrat. Ce bine că au fost artificii de aproape
jumătate de milion de euro în pieţele bucureştene, în Sibiu dar şi în
Focşani şi mai peste tot pe unde există vreun oraş! Doar era un
eveniment irepetabil. De câte ori avem ocazia sa arătam Europei cum
ştim să ardem euroii?

Simbolismul acestui gest: trăim în ţara în care identitatea,
istoria, bătrânii, copii, cultura şi sănătatea nu au nici o şansă în
faţa poftei de bairam .

Peste două milioane de euro, în două pieţe cu moft de preţiozitate…

Am spus că dacă aş avea unde pleca n-aş mai sta pe gânduri dar
Agrişă mi-a amintit că fiind înainte de toate moşteni ai Cerurilor
trebuie să ne comportăm ca cetăţeni cereşti cu viză de Europa.

Ştefan se întreba dacă Dumnezeu ia şpagă, Agrişă se întreabă dacă ştiu românii că au luat odată cu o şpagă de milioane de euro şi o ţeapă de Revelion?

Din Evanghelia Te Deumului de mulţumire
care se slujeşte în unele parohii cu câteva minute înainte de intrarea
în Anul Nou vă ofer o moştenire a românilor de păstrat în noua
identitate :

Aveţi credinţă în Dumnezeu! […]

Pentru aceasta vă zic vouă: toate câte cereţi, când vă rugaţi, să credeţi că veţi lua şi va fi vouă.

Agrişă şi cu mine, fără a constitui o excepţie în comunitatea
noastră, ne pregătim diferit pentru întâmpinarea zilei de 1 ianuarie.

Anul nou bisericesc are loc la 1 septembrie şi nu semnifică înnoirea
anului ci reînceperea ciclului de închinare. Valorile noastre sunt
ancorate în Cer şi ciudăţeniile noastre capătă sens doar când accepţi
primatul lui Hristos în viaţă.

Pentru noi revelionul are imaginea ştearsă şi umbrită de excese de
aceea încercând să nu sfidăm prietenii cărora le scapă convingerile
noastre participăm la petrecere cu moderaţie si ne retragem discret
după miezul nopţii.

De ce ne retragem după miezul nopţii?

Pentru că dimineată, la ora obişnuită, se slujeşte Sfânta Liturghie
a Sfântul Vasile cel Mare. Acolo unde preotul îşi asumă puterea, la
sfârşitul acesteia, se săvârşesc slujbele lui Vasile cel Mare, adică
exorcismele.

Agrişă e de părere ca ar fi trebuit sa fiu discret fiindcă
societatea tot mai înstrăinată de sacru va citi în loc de de cuvântul ”
exorcisme” altul, anume “ Tanacu ” şi se va irita. Dar mie nu-mi pasă.

(Ne aducem fiecare de acasă crucea pe care să ne lege popa cu fată spre icoana Înfricoşatoarei Judecăţi )

Realitatea existenţei diavolului şi a lucrării sale în lume, departe
de a fi concept medieval, este un concept a cărui acceptare sau
respingere precizează profunzimea sau diletantismul cunoaşterii
teologice creştine.

Întâi ianuarie începe pentru ortodocşii români cu exorcizarea răului
din vieţile lor. La acest 1 ianuarie Europa primeşte simbolic în
societatea ei şi apelul ortodocşilor români de a se exorciza a răului
din măruntaiele sale.

Agrişă nu uită în nici un an să sublinieze continuitatea logică în
sacralizarea lumii prin ciclul care debutează cu Postul Naşterii
Domnului.

Ciclul căruia Agrişă i s-a făcut apostol este determinat de:

• postirea şi curăţirea de patimi dinaintea sărbătorii Naşterii Domnului;
• adoraţia Naşterii Domnului, a coborârii Dumnezeului necuprins în
  limitarea cărnii pentru a restaura capacitatea îndumnezeitoare a firii
  umane;
• celebrarea sacrificului Sfântului Arhidiacon Ştefan datorat excelenţei în trăirea duhovnicească;
• binecuvântarea năzuinţelor tuturor, mireni sau laici, în viitorul an prin Te Deum-ul de An Nou;
• exorcizarea lucrării diavoleşti din comunitatea creştină prin slujbele Sfântului Vasile de Anul Nou;
• reaşezarea lumii în sacralitate prin sfinţirea apelor la Botezul
  Domnului şi sfinţirea intimă a credincioşilor prin pelerinajul sacru al
  sfinţirii caselor în care preotul externalizează slujirea din
  consacrarea bisericii în intimitatea fiecărei case de credincios.

Astfel participarea noastră la revelion are alte coordonate şi alte
aşteptări iar strângerea noastră la biserică la ora 23 semnifică
bucuria noastră specială.

Sunt 17 ani de când a fost împuşcat.

Moartea i-a fost mai aproape decât oricine, a scăpat în mod minunat
selecţiei pentru crematoriu. Viaţa lui a fost în mâinile prietenei şi
la dispoziţia celor pe care Dumnezeu i-a scos în calea ei.

Ce a contat atunci pentru el? Rockul, chefurile, colegii? Oare el ştie?

În zi de azi, îmbrăcat în reverendă, trece anonim pe lângă oameni
care se bucură de libertatea câştigată şi prin sângele lui. Pentru ei a
sărutat moartea pe gură.
Totuşi unii l-au întrebat acuzator unde a fost Biserica la Revoluţie.

Pe stradă. Ar putea să le spună, dar ar însemna un lung demers anticlericalist care ar duce la expunerea eroismului său.

Ori el evită acest lucru. Şi eroismul său continuă în asumarea învinuirilor care nu-i aparţin.

Într-atât încât sunt zeci de oameni care cred că-l cunosc dar nu
ştiu că sub reverendă, în coasta lui, ca într-a Domnului său, se
ascunde incredibilul adevăr.

Jertfa de sânge care a renăscut Biserica.

Onor Timişoarei în ‘89 şi tinerilor care au renăscut libertatea.

Iaca, nu doar Emil Moise este ameninţat pentru icoane. La un comentariu la postarea “Mulţumesc din inimă domnului profesor Emil Moise ”, Bogdan H. mi-a spus că-şi ascute cuţitul pentru întâlnirea cu noi.

Deci…meci egal!